joi, aprilie 03, 2014

In curte bate vantu' iar la curba sinele trosnesc.

Conform ultimelor studii, culmea nu ale cercetătorilor britanici, in România trei milioane de gospodării au veceul in curte. 
Așa și?!? Care-i faza?!? Ete d'aia stă ţara asta pă loc! Păi sunt o multime de avantaje să ai veceul in curte. Ia să vedem:
- Nu ai cum să uiţi să tragi apa.
- Scapi de mirosurile urâte care de obicei scapă și ele pe sub ușă. 
- Poți fuma liniștit pe veceu.
- Nu deranjezi pe nimeni cu zgomotele asociate scaunului.
- Nu-i bai dacă uiţi ușa deschisă. 
- Pentru că nu există, colacul toaletei nu rămâne nici coborât nici ridicat, asta contribuind la armonia familială.
- Șansele ca toaleta să refuleze sunt zero și chiar dacă  presupunând prin absurd, se întâmplă pagubele sunt minime spre deloc.
- Dacă se respectă rețeta tradițională și hârtiile se adună intr-o găleată alături, te-ai scos, ai cu ce să aprinzi grătarul!
- Poți arunca in veceu absolut orice, fără a risca ca "evenimentul" să apară la avizier la intrarea in bloc.
-  Prezenţa periei nu se mai justifică, hârtia se înlocuiește cu ziarul, economia la bugetul gospodăriei fiind evidentă.
- Deasemenea lipsa necesităţi produselor de curățenie sau a odorizantelor, economisește bani. 
- Neavând geam la baie, acesta nu trebuie spălat, deci, iar economie.
- Nu văd deloc necesară prezenţa unui calorifer, aerotermă, sau alt device de încălzire sau răcire a aerului. Economie din nou!
- Are rost să mai spun?!? Nu tragi apa nu se învârte apometrul! Altă economiei!
- Locația veceului se poate modifica in funcție de vreme sau vremuri. Mai aproape de casă iarna și in timpul diareelor, mai departe și mai la umbră in timpul caniculei.
Q.E.D.

                 Text Kostell Smith

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu